.

 

La data de două mai 2017 a demarat sesiunea republicană și raională de atestare a cadrelor didactice și de conducere din instituțiile de învățământ preuniversitar și profesional tehnic din toată țara. Viceministrul educației, Elena Cernei, a participat la deschiderea sesiunii de atestare la limba și literatura română, în cadrul căreia primii 125 de profesori urmează să demonstreze că sunt cadre didactice performante și merită conferirea/confirmarea gradelor didactice solicitate ( I sau superior). Oficialul a adus la cunoștință Ordinul Ministerului Educației nr. 239  din 20 aprilie 2017 privind constituirea a 21 de Comisii republicane de evaluare a cadrelor didactice și manageriale din instituțiile de învățământ pe disciplinele de profil. Elena Cernei a încurajat cadrele didactice să tindă spre autoformare, să devină mai buni în ceea ce fac și să-și desăvârșească activitatea didactică permanent.

În cadrul raionui Ungheni cadrele didactice din învățământul preșcolare au fost cele care primele au trebuit să demonstreze că au competențele necesare pentru conferirea/confirmarea gradului didactic II.

Sesiunea raională de atestare se va desfășura până la 12.05.2017. Vor fi audiate 133 de cadre didactice din învățământul preșcolar și școlar.Orarul desfășurării îl găsiți atașat aici.

Sesiunea republicană de atestare 2016-2017 va dura până la data de 29 mai 2017, timp în care 1395 de cadre didactice și de conducere vor susține public rapoartele de autoevaluare/ lucrările metodice și interviul de performanță pentru conferirea/confirmarea gradelor didactice/manageriale I și superior. 

Sesiunea se desfășoară în conformitate cu prevederile Regulamentelor de atestare a cadrelor didactice și de conducere din învățământul preșcolar, primar, special, complementar, secundar și mediu de specialitate.